Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

27 octombrie 2020

"„Fiind-că atît de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul lui fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”"

Dacă ar fi să ne închipuim că credinţa este temelia unei case, nădejdea – pereţii, apoi dragostea este arhitectura şi desig-nul casei. Dragostea sînt elementele care dau frumuseţea finisării după care nu mai este nevoie să se mai adaoge ceva. Dragostea este cununa şi mîndria casei. Privind la o casă nu întotdeauna poţi aprecia cît de tare este temelia şi cît de rezistenţi sînt pereţii, dar frumuseţea şi nobleţea casei este văzută şi apreciată de toţi. Chiar şi cel mai mare profan în construcţie va adora o casă care se evidenţiază prin frumuseţea sa din rîndul celorlalte. Tot aşa este şi cu omul care este împodobit cu dragoste. El este on om frumos care atrage privirea altora prin ceea ce se vede în el. Biblia vorbeşte despre cîtevai feluri de dragoste şi noi la rîndul nostru v-om vorbi despre ele în acest comentariu.

Dragostea lui Dumnezeu

.3:16 „Fiind-că atît de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul lui fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”

Evenimentul descris în acet pasaj, în plan istoric a avut locul şi timpul său. Noi v-om cerceta cum s-a răsfrînt dragostea lui Dumnezeu asupra lumii pînă a muri Hristos şi după moartea lui. De la bun început Dumnezeu avea un plan după care omenirea avea să se înmulţească, să se desvolte şi să conveţuiască. Lumea, toată vremea era în vizorul lui Dumnezeu şi nimic nu-i scăpa de sub control. Cînd Dumnezeu l-a creat pe Adam, apoi i-a creat un „ajutor potrivit.” El ştia că la timpul hotărît oamenii vor trece să trăiască pe un pămînt nou şi într-un cer nou unde va locui neprihănirea. Pentru că pămîntul pe care tpăim noi acum a fost creat ca ceva temporar unde oamenii se vor pregăti pentru o viaţă în alt loc. Dumnezeu privea cu dragoste la oamenii pe care i-a creat şi aştepta de la ei acelaş sentiment. Dragostea lui Dumnezeu trebuia să se reflecteze în oameni, dar era ceva, sau mau bine zis ceneva la mijloc, care se stăruia să astupe razele lui Dumnezeu pentru a nu se reflecta înopoi. Acesta era şarpele, balaurul cel vechi sau diavolul care l-a amăgit pe Adam. El era acel care şoptea la urchea Evie: Dumnezeu nu vă dă voie să mîncaţi din toţi pomii. El nu vrea ca voi să fiţi ca El. Dumnezeu nu vă iubeşte! El era acel care îi şoptea lui Cain: Dumnezeu nu te iubeşte! El nici nu vrea să priviască la jertfa ta. Dar vezi cum priveşte la jertfa lui Abel? Trebuie să faci ceva. Dacă ai fi numai tu singur Dumnezeu ar privi la tine.

<pre>Diavolul era acela care strica imaginea lui Dumnezeu cînd îi şoptea Lui Noe la ureche: Dece Dumnezeul vostru a omorît atîţea oameni prin potop şi v-a lăsat pe voi în voia soartei? El era acela care îi şoptea lui Lot la ureche: Uităte Lot înapoi la oraşul tău şi la acei cu care erai prieten. Dacă Dumnezu poate arde în pucioasă un oraş întreg cum să-l mai iubeşti? Divolul era acela care murdărea strălucirea oamenilor ca ei să nu reflecteze dragostea lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu iubea oamenii, îi încojura cu dragostea lui şi aştepta o reacţie reciprocă. Aşa a fost cu Abel care a răspuns la dragostea lui Dumnezeu. Aşa a fost cu Enoh. Aşa a fost cu Noe. Aşa a fost cu Avraam. Dece totuş Dumnezeu a trimes potopul dacă el este Dragoste? Răspunsul îl găsim în scripturile care spun că oamenii s-au stricat nespus de mult, şi gîndurile lor erau îndreptate numai spre rău. El iubeşte ce este bun şi ce are şansa de a deveni bun. Nimicindu-i pe cei din vremea lui Noe El arată generaţiilor viitoare ce pot ele secera dacă nu vor fi capabile să primească şi să reflecteze dragostea lui Dumnezeu. Începînd de la Avraam, Dumnezeu se concentreză asupra unui popor cu un scop anumit. Din acest popor Dumnezeu vrea să scoată un om care să fie întruchiparea sa, care să demonstreze practic dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Să-l aducă în lume pe Fiul său născut din acest neam de oameni. Tot odată dă acestui popor o Lege care scoate la iveală păcatul prin încălcare de Lege. Dacă nu este lege nu este nici păcat. Dar dacă este lege neapărat că vor fi şi acei care o vor încălca. Cînd s-a născut Isus, succesorul lui Avraam, el a venit „mai întîi la oile pierdute a lui Israel,” apoi şi pentru ceilalţi. „Mai întîi” el avea să-i scoată din păcat pe acei care erau sub Lege şi aveau cunoştinţa despre păcat. Cînd a venit Legea oamenii au văzut cît de des ei o încalcă, şi astfel ei s-au pomenit a fi vinoveţi în faţa lui Dumnezeu. În acelaş timp Duhul lui Dumnezeu vorbea prin prooroci că va veni Messia care va salva pe poporul lui Israel. Ei aşteptau să vină cineva să-i salveze, recunoscînd că ei cu puterile lor proprii nu se pot salva. Erau ca un om care se îneacă şi numai aşteaptă să-i arunce cineva colacul da salvare. Astfel dragostea lui Dumnezeu se face văzută prin grija pe care a purtat-o oamenilor pe pămînt necătînd la toate neajunsurile şi căderile lor, pricinuite de duşmanul lor de moarte – balaurul cel roşu. Duhul lui Dumnezeu ne-a lăsat pe paginile Sfintelor Scripturi istoria lui Avraam şi a lui Isaac. Avram provenea dintr-un neam de oameni care jertfeau propriii copii idolilor. Îi ardeau pe altare. Într-o zi Dumnezeu îi zice lui Avraam: Avraame, ia pe unicul tău copil, pe Isac şi adumi-l în jertfă pe muntele Moria. Avraam îl ia pe Isaac, pune lemne pe spatele unui măgăruş, ia cu sine un slujitor şi se duce pe muntele pe care mai tîrziu a fost adus ca jertfă de ispăşire pe cruce Domnul Isus. Cînd Avraam a zidit altarul, a pus lemnele, a legat pe Isaac şi l-a pus deasupra lemnelor şi era gata să-l junghie, Dumnezeu îl opreşte şi îi arată un berbece care se încîlcise într-un tufiş. Dumnezeu a găsit un schimb pentru Isaac. I sa făcut milă de bătrînul Avraam. Dar cînd a venit vremea să fie răstignit unicul Lui Fiu, el n-a găsit cu ce să fie înlocuit. Nu s-a găsit nici un berbece ori alt animal cu care să fie înlocuit Hristos. Lui Dumnezeu i se frîngea inima privind la ce făceau oamenii cu Fiul Lui dar el tăcea. Oamenii băteau cuie în mîinile lui Isus, îi spărgeau pieptul cu lancea, iar Dumnezeu privea şi răbda. Dragostea nu se măsoară cu cuvintele. Ea se măsoară cu faptele. Dumnezeu a dovedit cu fapta că iubeşte lumea dîndu-l pe Fiul Său la moartea cea mai teribilă, la chinurile cele mai cumplite, numai să salveze oaneni pentru pămîntul şi cerul cel nou. </pre>