Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

COPIII CARE NU MERG PE URMELE TAȚILOR

23 octombrie 2020

"FIII LUI SAMUEL N-AU CĂLCAT PE URMELE LUI, CI SE DĂDEAU LA LĂCOMIE, LUAU MITĂ ȘI CĂLCAU DREPTATEA."

De multe ori urmăresc un lucru care mă face să-mi pun una și aceiaș întrebare. Cine se face vinovat? Dece un tată care este un om al lui Dumnezeu pus în slujire, are fii, care ori sînt cu totul în lume, ori sînt o rușine pentru tatăl lor. Dece un tată care îi învață pe alții cum să-și crească copiii, falimentează la acest capitol? Este aceasta un handicap comis de părinte în educația fiilor? Ori este un atac demonic împotriva slujitorilor pentru ai compromite, ai slăbi în lucrare, ori pentru a le știrbi autoritatea și a le tăia aripile credinței? În această discuție, ne vom îndrepta atenția pe albia familieii, dar îndeosebi vom vorbi despre tații care sînt în slujire, și fiii lor. Probabil că această situație este caracteristică pentru mulți tați, dar se vorbește mai mult despre slujitori, pe motiv că ei sînt în văzul tuturor. Aici am descoperit în adevăr pe care îl cunoșteam demult, și despre care am vorbit în repetate rînduri, dar în această analiză am fost surprins îndeosebi de tare. Adevărul este că ungerea Duhului Sfînt și punerea în slujire de către Duhul Sfînt se face pe alte criterii decît pe legătura de familie pe care o are un tată și un fiu. Duhul Sfînt alege pe cine vrea el, și nu pe cine vrea tata. Prima istorie biblică la care aș dori să apelez în această analiză, o găsim scrisă în cartea 1Samuel capitolul 8. Cînd a îmbătrînit Samuel, a pus pe fiii să judecători peste Israel. Fiul său întîi născut se numea Ioel, și al doilea Abia.Ei erau judecători la Beer-Șeba. Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui, ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea. Asta era realitatea. Așa arăta tabloul familiei omului, care avea ungerea Duhului lui Dumnezeu, și era mîna dreaptă a lui Dumnezeu în Israel. Așa erau copiii, cărora tata le-a dat o educație în Templu, unde era slava lui Dumnezeu, atmosfera sacră a arderilor pe altar, sub fumul tămîei care ardea și nu se stîngea nici odată, și le-a dăruit dreptul de a fi cei mai importanți oameni în Israel. Noi nu vorbim despre un popor obișnuit, dar vorbim despre poporul lui Dumnezeu, unde însăși Dumnezeu făcea judecată după dreptate prin persoana JUDECĂTORULUI. Judecătorul, sau proorocul lui Dumnezeu Samuel, iubea poporul, era devotat acestui popor, iubea Templul lui Dumnezeu, își onora slujba pe care o făcea, și în acelaș timp își iubea copii. Probabil se gîndea că fiii lui au învățat din pilda tatei lucruri bune. Au învățat să lucreze în frică de Dumnezeu știind că au de judecat un popor deosebit. Probabil în copilărie, ei mergeau cu Samuel din cetate în cetate și priveau cum tatăl lor descurcă lucruri grele și în frică de Dumnezeu face judecată și dreptate. Dar după cum se întîmplă adesea, copiii mai învață de undevai, și îi surprind pe părinți cu cunoștințele lor. Cînd au crescut mari, fiii lui Samuel locuiau în Beer-Șeba, în sudul Iudeii, în timp ce tatăl lor locuia la Rama. Acest fapt îi făcea să se simtă în afara controlului tatei, unde puneau în practică cunoștințele agonisite în afara școlii tatălui. Judecătorii au devenit jefuitori de cea mai proastă probă. Consecințele: Acest fapt a avut consecințe destul de drastice. Bătrînii lui Israel s-au adunat la Samuel și iau adus la cunoștință nedreptatea pe care o săvîrșeau fiii lui. Aici începe marea rușine a lui Samuel. Bătrînii îi pun în față faptele fiilor, și el nu poate să răspundă nimic, pentru că ceia ce spuneu bătrînii era adevărat. Sînt lacomi, iau mită și calcă în picioare dreptatea. Aceste lucruri le văd și le cunosc bătrînii. Exact aceleaș lucruri vede și Dumnezeu. În acest context bătrînii îi cer lui Samuel să le dea un împărat. Cînd Samuel i se plînge lui Dumnezeu de cererea poporului, Dumnezeu este deja întristat. Cu toate că azi bătrînii lui Israel se leapădă de mine, zice Dumnezeu, împlinește-le cerința. Mai bine să aveți un împărat rău decît doi judecători răi și compromiși. Împăratul va conduce din numele propriu, iar fii tăi fac fărădelege în Numele Domnului Oștirilor.

Hotărîrea lui Dumnezeu:

Samuel știe că din pricina fiilor lui, Dumnezeu a luat deja hotărîrea să dea conducerea Israelului în mîinile oamenilor. El știe că Israelul va plăti un preț mare pentru stricăciunea fiilor lui. Samuel face un ultim efort pentru a apăra, ceia ce nu mai putea fi apărat. El spune poporului: Și atunci veți striga împotriva împăratului vostru pe care-l veți alege, dar Domnul nu vă va asculta. Povara pusă de împărat peste popor va fi extrem de grea, poporul se va revolta, va striga către Dumnezeu, iar el nu-i va asculta. Așa s-a ajuns, ca din pricina fiilor lui Samuel, care nu au avut ungerea Duhului, dar au devenit preoți, a ajuns să fie împărat peste moștenirea lui Dumnezeu, Saul, om frumos la înfățișare, dar chinuit de un duh necurat.

A doua istorie de acelaș gen o găsim în 2 Samuel 15:1-12. Un fiu de împărat care a avut de de la cine învăța, și a avut ce învăța, cu numele Absalom, era cel mai frumos, și cel mai plăcut om la înfățișare din toată familia regală. Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseții lui. Din talpa piciorului pînă în creștetul capului n-avea nici un cusur. Era a doua persoană în împărăție, după împărat. I se supuneau sfetnici, preoți, oameni militari. Avea sluje și slujnice. Se părea că trebuie să fie un om cu ambițiile împlinite, o persoană care se poate realiza în orice domeniu. Ce face acest om? În mintea lui se plămădește un plan demonic. El rîvnește să devină împărat. Și nu după moartea lui David, dar în timpul vieții lui. Ca mai în toate aventurile, Absalom avea nevoie de oameni devotați, care l-ar susține în prostia lui. Chiar și la prostie se găsesc tovarăși. Absalom, în fiecare dimineață ieșea în afara cetății, la drumul principal pe care veneau oamenii cu diferite cereri la împărat. Absalom îi oprea, făcea cercetări, și rezolva problema în folosul celui care venea cu cerința. Astfel, Absalom cucerea inimile oamenilor. Cineva ar spune că Absalom era inventiv. Dar astfel se călca dreptatea. Dacă problema era legată de două persoane, Absalom o rezolva în folosul celui care a venit cu cererea, indiferent avea el dreptate ori nu. Absalom nu uita să spună ceva și în folosul său. De fapt scopul lui nu era rezolvarea problemelor străine. El avea scopul lui ascuns, spre care mergea sămănînd îndoială în dreptatea casei regale. El zicea: Iată pricina ta este bună și dreaptă, dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta. Dacă m-ar pune pe mine judecător în țară, orice om care ar avea o neînțelegere și o judecată ar veni la mine și iaș face dreptate. Aceasta vorbea omul, care cu cîțivai ani în urmă l-a omorît pe fratele său Amnon, lucru pentru care a fost izgonit de David din Ierusalim. În această vreme el a trăit ca fugar în Geșur, pe malul de răsărit al mării Genisaret. Geșurul era o rezervație de păgîni pe teritoriul lui Manase pe care ei nu-i nimicise, după porunca lui Dumnezeu. Acolo, în Geșur, lui Absalom i s-au născut patru copii. Peste un timp, la insistența lui Ioab, alt fiu al lui David, născut din Țeruia, Absalom a fost iertat și adus la Ierusalim, cu condiția că nu se va înfățișa în fața lui David. Așa a fost doi ani. Apoi lui Absalom i s-a părut că aceasta este prea puțin. El voia să se bucure de dreptul de a aparține de familia regală și să nu mai fie un izgoi. El insistă. Îl cheamă la sine pe Ioab care l-a adus din Geșur și îl trimete la David, dar pentru că Ioab nu voia să vină, Absalom a pus foc unui ogor de orz al lui Absalom. Acest om vorbea despre dreptatea pe care ar face-o el dacă David l-ar pune pe el judecător în Israel. Absalom atrage de partea sa oameni de vază din Erusalim, chiar și pe Ahitofel, sfetnicul lui David. Două sute de oameni din Erusaim...l-au însoțit în prostia lor, fără să știe nimic. Astfel la Hebron Absalom s-a făcut împărat. Astfel el a ajuns pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei împărătești. A izgonit pe David, i-a necinstit țiitoarele în fața întregului popor, ia necinstit casa și numele, și l-a urmărit ca pe un dușman de moarte. Așa și-a împlinit Absalom promisiunea de a face dreptate celor care aveau nevoie. Prostia unui om care a ajuns să fie înălțat foarte mult, a adus Israelul în starea de război civil, în care fratele a omorît pe frate. În acest război, Ioab l-a omorît pe Absalom.

A treia istorie, pe care o vom cerceta este descrisă în 1 Samuel 2:12-12,13,22. 12. Fiii lui Eli (Hofni și Fineas)erau oameni răi. Nu cunoșteau pe Dumnezeu. 13. Și iată care era felul de purtare al acestor preoți față de popor... 14. Tinerii aceștea se făceau vinovați înaintea domnului de un mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului. 22. Eli era foarte bătrîn și a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul. A aflat că se culcau cu femeile care slujeau afară la ușa Cortului Întîlnirii. Preotul Eli era un preot bun, dar avea o slăbiciune față de copiii săi. Era prea bun cu ei. Este cazul când bunătatea dăunează. Prin protecția lui Eli acești doi tineri au ajuns să fie preoți printre cei mai de vază. Eli i-a ridicat la înălțimea care i-a costat viața. Stricăciunea copiilor lui Eli trecuse peste măsura la care Dumnezeu încă nu pedepsește. Cînd Eli cheamă la sine pe fiii săi, și le vorbește lucruri bune dar venite prea tîrziu, Dumnezeu deja hotărîse soarta acestor tineri, și împreună cu a lor o hotărîse și pe a tatălui lor, și a tuturor urmașilor lor. Dumnezeu îi spune lui Eli că cei doi fii ai lui vor muri ambii într-o zi. Și aceasta se va întîmpla în scurt timp. Despre nepoții și strănepoții lui Eli Dumnezeu a spus: Și oricine va rămînea din casa ta, va veni și să se arunce cu fața la pămînt în fața Marelui Preot, pentru un ban de argint și pentru o bucată de pîne, și va zice: Pune-mă te rog, în una din slujbele preoției, ca să am o bucată de pîine să mănînc.

Stricăciunea acestor doi tineri a atras mînia lui Dumnezeu peste Israel. Filistenii au venit cu război împotriva lui Israel, au luat Chivotul cu plăcile de piatră pe care erau scrise cu mîna lui Moise cele zece porunci, gomerul cu mană din pustie și toiagul lui Aaron. În această luptă filistenii au omorît pe fiii lui Eli. Această veste tristă l-a găsit pe preotul Eli șezând pe un scaun la ușa Templului. Eli era bătrîn, greoi la mișcări, și la auzul veștilor proaste despre civot și despre fiii săi, a căzut și și-a frînt grumazul. Astfel Dumnezeu s-a răzbunat împotriva seminței lui Eli.

A patra istorie.

Poate că lucrurile stau prost atunci cînd merge vorba numai despre feciori. Poate că înclinația spre rău aparține doar băieților? Poate că fetele aduc părinților numai emoții pozitive? Poate că ele sînt mai prudente la acest capitol? 2Petru 2:7-8. Și dacă(Dumneze) a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viața destrăbălată a acelor stricați . 8. căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor, își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite. <br /> Gen.19:30-36, 30. Lot a ieșit din Țoar și a rămas pe munte cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămînă în Țoar. A locuit într-o peșteră cu cele două fete ale lui. 31. Cea mai mare a zis celei mai tinere: Tatăl nostru este bătrîn, și nu mai este nici un bărbat în ținutul acesta ca să între la noi după obiceiul tuturor țărilor. 32. Vino să punem pe tatăl nostru să bea vin și să ne culcăm cu el. Lot era nepotul (fiul fratelui)lui Avraam. Cînd Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să plece din Ur, din Haldea, pentru a-i arăta Canaanul pe care îl va da ca moștenire urmașilor lui, Avraam a luat cu sine și pe Lot. Mai tîrziu, pe motiv că turmele lor erau atît de mari că nu mai încăpeau pe acelaș imaș, ei s-a despărțit. Lot și-a ales ca loc de trai ținuturile de cîmpie ale Sodomei, iar Avraam a plecat cu turmele în locurile muntoase și mai puțin roditoare.

În Sodoma, Lot și-a crescut copiii, acolo ei s-au educat și au învățat multe lucruri care au devenit o surpriză pentru Lot. Cînd Dumnezeu a nimicit Sodoma împreună cu locuitorii ei sub privirea familiei lui Lot, aceasta nu a fost o lecție suficientă pentru fetele lui. Gangrena păcatului ajunsese atît de adînc în mintea acestor fete, că peste un timp diavolul le folosește cu succes, și ele fac ceia ce n-a putut face Sodoma. Ele distrug viața tatălui lor. Fiica mai mare i-a inițiativa în mîinile ei. Ea inventează, ea dă sfaturi și tot ea este prima. Ea scrie scenariul distrugerii lui Lot. Ea face vin, îl îmbată pe Lot și se culcă cu el. Apoi o sfătuie pe sora mai mică să facă acelaș lucru. După această ispravă ambele devin foarte fericite. După ce au văzut-o pe mama lor transfotmată într-un stîlp de sare, iar pe tatăl lor plecînd în veșnicie cu inima zdrobită și ruptă de regret, fetele pot trăi fericite, de parcă au făcut cea mai mare faptă eroică. Ele au devenit mame. Prima este mama Moabiților, iar a doua este mama Amoniților, viitorii vecini și dușmani ai lui Israel. Astfel, peste cîtevai generații Lot devine dușmanul lui Avraam. Lipsa ungerii aduce această familie într-o atare de război cu copiii făgăduinței.

Mă întorc iarăși la întrebarea cu care am început: Cine se face vinovat? Poate că nimeni? Poate că sînt oameni care trebuie să plece în veșnicie cu inima zdrobită și cu ochii în lacrimi? Poate că sînt oameni care trebuie să-și vadă crucea în fiecare zi și să o iubească? Eu nu știu. Dumnezeu știe. Oamenii lui Dumnezeu, Samuel, David și Eli și împreună cu ei și Lot au purtat crucea și au băut paharul amarului care da pedeasupra. Ei au plecat în veșnicie răpuși de amar și de durere, văzînd cum copiii lor cad de la cea mai mare înălțime la care ei iau ridicat.

Mă adresez copiilor, băieților, flăcăilor. În mîinile voastre este soarta întregului neam. Părinți, frați, surori, copii, nepoți pînă la al șaptelea neam sînt în dependență de purtarea voastră. De voi depinde viața și onoarea lor. De voi depinde, va putea tata să predice evanghelia, ori va fi nevoit să tacă rușinat într-un colț al bisericii și să fie bucuros cînd nu-l vede nimeni. Cuvîntul lui Dumnezeu spune: Smeriți-vă, și Dumnezeu vă va ridica la vremea cuvenită. Probabil că acești fiii de slujitori nu au dorit să fie smeriți. S-au mîndrit, iar celor mîndri Dumnezeu le stă împotrivă. Mîndria și prostia merg de mînă.