Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

Poem image

ZEBEDEU

Pe banca bărcii putrezite
Ședea un om cărunt de tot
Cu mîinile lui amorțite
Părea că dezlega un nod

Îmbătrînise Zebedeu deacuma.
Pe mare nu mai pescuia.
În orice zi, ca-ntotdeauna
Mînat de dor pe țărm venea.

El zile-n șir privea spre mare
Spre malul cel îndepărtat
Unde-n clipirile de soare
Copiii lui s-au scufundat.

Ioan cel blînd ca porumbelul
Cu sufletul lui de cristal
A fost legat, și dus ca mielul
Pe-acel pustiu, sălbatec mal.

În catacombe taie piatră
Muncind din greu pentru Cezar.
Din adîncimi îi pus s-o scoată
De parcă-ar fi Ioan tîlhar.

Unde o fi ostrovul Patmos?
La care capăt de pămînt?
Unde mezinul lui cel gingaș
Îi exilat pentru cuvînt.

Pe chipul lui uscat de vînturi
Sub soare multe veri la rînd
s-u adunat atîte riduri
ca brazdele de pe pămînt.

Iar ochii s-au uscat de lacrimi
Și de priviri fără sfîrșit
Cu dorul care n-are margini
Și este pîn la infinit.

Iar Iacov, fiul cel mai mare
Iubitul lui întîi născut
Dece nu vine acasă oare
Să-l mai cuprindă ca-n trecut.

La care Neamuri ori popoare
A fost trimes de Duhul Sfînt?
Stă Zebedeu pe țărm de mare
Plecat cu fața la pămînt.

Iar chipul drag îi stă în față
În haine albe îmbrăcat
E plin de vlagă și de viață
În nori de slavă e scăldat.

Întinde brațele spre Iacov
Bătrînul tată Zebedeu
Și-l vede-n norul alb de slavă
Purtînd un chip re Dumnezeu.

Doi fii. Pescari de altă dată
Ce mrejile-aruncau în val
Au căpătat puterea toată
Să scoată suflete la mal.

Au devenit pescari de oameni
Cum le-a prezis cîndva Isus.
În lumea mare fără margini
La pescuit demult s-au dus.

Ei, din adîncuri zbuciumate
Scot oameni pentru Dumnezeu.
Pe malul mării stă un tată
Îmbătrînitul Zebedeu.

Pe malul mării, lîngă barcă
Îngenunchiază Zebedeu.
În lacrimi sufletul își varsă
Ca pe altar spre Dumnezeu.

O Doamne! Tu mi-ai dat de toate
și parte am avut de mult.
Cu mîna care totu-mparte
Mi-ai dat. De toate am avut.

Am fost ca cedrul în statură
Ce se înalță peste munți.
El nu se teme de furtună
Și nici de norii cei cărunți.

Cu vocea mea făceam să sară
Scîntei din stînca de pe mal
Făceam ca peștii să tresară
Și să se zbuciume în val.

Dar cînd veni pe malul mării
Isus, și vorba începu,
În jurul lui stăteau pescarii
Cum nimeni n-a mai stat demult.

În vocea lui era Putere
Ca-n rîul fără stăvilar
Iar în privirea lui – durere
Ce se-ntîlnește foarte rar.

Vorbea de Sfînta Împărăție
Și despre Tatăl său ceresc
Asemănînd-o cu o vie
Sădită pe un cîmp domnesc.
A zis că-n vie-i trebuință
Să se ridice lucrători
mi-a spus cu multă-ngăduință
să-i dau pe ambii mei feciori.

I-am dat. Atunci i-am rupt din suflet
În slujba lui i-am închinat.
Deatuncea vocea mea de tunet
Pe mare n-a mai răsunat.

Stă lîngă barca cea uscată
Ca un strjer neostenit.
Ar vrea să-i vadă înc-o dată
Pe cei pe care ia iubit.

Ei sînt ai mei! Aude-o șoaptă
Ce mai vorbi-se aici cîndva
Cînd toți pescarii laolaltă
Pe mal de mare se-mbulzeau.

Le-am dat să ducă peste mare
Cuvîntul cel venit de sus.
Să cheme oameni la iertare
Din răsărit pîn în apus.

Ei sînt ai mei, piloni pe care
Îmi voi zidi cetatea mea.
Cetate-n care fiecare
Belșug de pîine va avea.

Doi frați pescari au mers în lume
Pentru Isus, pentru Hristos.
Și nici odată sfîntul Nume
Nu l-au lăsat să cadă jos.
10 octombrie 2020