Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

Poem image

VORBA CERULUI

A răspuns odată cerul
Printr-un tunet dintre nori
-n vorba lui era misterul
Ce aduce reci fiori.

Omule pribeag din lume
Tu mai bine nu-ntrebai
Despre lucrul ce-ți voi spune
Tu mai bine nu știai.

Tu ești lutul de pe roată
-n mîna Marelui olar
Dar alunecînd odată.
Ai căzut. Și în zadar

Ți-ai trăit o viață plină
De atîtea frămîntări
Te-ai născut în umilință
Și-n durere ai să pieri.

Blestemată-ți este viața
Pe pămîntul care-l ari.
Blestemată e verdeața,
Blestemat e tot ce ai.

Chiar părinții făr-să știe
În păcat te-au zămislit.
Ești o ramură de vie
Pentru focul pregătit.

Ai spurcat întreg pămîntul!
La pieire l-ai sortit
Fără să te bată gîndul
Că pămîntul te-a hrănit.

Ți-a fost leagăn din pruncie,
Ca o doică te-a hrănit,
Iar tu plin de nebunie
l-ai spurcat și l-ai jignit.

Cerul plînge-n tînguire
Pentru fratele pămînt
Unde omu-n rătăcire
A călcat al său cuvînt.

Cum a rupt el Legămîntul
Încheiat sub curcubeu
Cînd cu fapta și cu gîndul
Alerga din spre rău rău.

Pe-nălțime și în vale
Sub stejarii idolești
Alerga la închinare 
Cu popoare păgînești.

Cu nesaț muta hotare
Se jura pe Dumnezeu
Iar în noapte fiecare
Se gîndea numai la rău.

Frate-a omorît pe frate
Tata – omora feciori,
Viclenie pe la spate.
Se gîndea numui la rău.

Au scăldat pămîntu-n sînge
În războaie fără rost.
Ceru-n lacrimi astăzi plînge
Să ascundă tot cea fost.

Strigă sîngele spre ceruri
Ca un vuiet ne-ncetat
Doamne! Cînd al nostru suflet
Fiva oare răzbunat?

Plîng orfanii fără tată,
Văduve în pernă plîng,
Lucrătorul – după plată
Și sărmanul cel flămînd.

Au scăldat pămîntu-n lacrimi
Și-n suspine l-au scăldat
Cei ce au căzut sub sarcini
Pe pămîntul blestemat.

Mai ascultă ce-ți voi spune
Omule pornit la rău
Dumnezeu ți-a dat pe Fiul
Cel născut din Dumnezeu.

Cînd venit-a el la tine
Ce-ai făcut? Cum l-ai primit?
Tu, spre marea ta rușine
Pe un lemn l-ai răstignit.

Ce-ai făcut tu boț de humă?
Cum de te-ai încumetat
Să ridici spre Domnul mîna?
Ce-ai gîndit cînd l-ai scuipat?

Cine ți-a orbit privirea
Și auzul ți-a luat
De n-ai cunoscut iubirea
Celui ce te-a cercetat?

Martor eu am fost atuncea
Cînd din țărînă luat
Dumnezeu cu mîna sacră
Cu iubire te-a creat.

Tu erai ca o cunună
A creației domnești
Pusă peste-ntreg pămîntul
Să-l lucrezi și să-l iubești.

Ce-ai făcut cu bunătatea
De pămînt ce ți s-a dat?
Unde-ai aruncat dreptatea?
Unde-i duhul cel de sfat?

Tu, creat ai fost odată
După chipul cel ceresc
După chipul cel de tată
După chipul cel domnesc

Prin atingerea suflării
Dumnezeu ți-a dăruit
Duhul său al nemuririi.
Te-a făcut și te-a slăvit.

Plînge cerul de durere.
Omul stă nepăsător
Și ascultă în tăcere
Tunetul venit din nor.

Geme cerul de suspine
Pentru omul păcătos
Pentru ziua care vine
Ca tîlharul nemilos.

Ziua ce va arde totul
Ca cuptorul cel aprins
Ziua grea în care focul
Va cuprinde-un cer întins.

Ziua rea a răzbunării
Când v-a arde tot ce-i rău
Cînd v-a apăsa-n mînie
Mîna grea de Dumnezeu

Cerul se v-a strînge-n valuri
Ca un sul de piele-n foc.
Marea între patru maluri
Nu s-a mai ținea pe loc.

Vor fugi atunci pe dealuri
Oameni mici și oameni mari
-n crăpături și pe sub maluri
Și în peșteri de tâlhari.

Vor ruga să cadă munții
Să-i ascundă de necaz.
Vor striga pîn chiar și muții
Fără clipă de răgaz.

Omule, - vorbește cerul
Stai, oprește-te un pic.
Se înmoaie pîn și ferul
Chir nu înțelegi nimic?

Poate te înmoi oleacă?
Te întorci spre creator?
Frunte ta puțin apleacă.
Pentru ce, te-ntreb, să mori?

Pentru ce să duci blestemul
După sine în mormînt?
Pentru ce, te-ntreabă cerul
Nu asculți al meu cuvînt?

De pe tronul său de slavă
Azi te chiamă Dumnezeu.
Vină la Isus în grabă
Lasă tot ce este rău.

La Isus găsești iertare
Nu mai sta așa-mpietrit.
Vină ca să ai scăpare
La acel ce te-a iubit.
10 octombrie 2020