Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

Poem image

RUGĂCIUNEA MAMEI

O umbră se lasă pe stînca din vale
Cînd soarele-ncet se ascunde în munți
O umbră scăldată în lacrimi de jale
Ce-aduce salvare și viață la mulți.

Pe culme de munte trei cruci se ridică
Spre care spre seară trei viețe s-au stins.
Din umbra din vale spre cer se ridică
Suspine și lacrimi cu greu de descris.

Spre Domnul Oștirilor plînge Maria
Ce-n brațe cîndva pe Isus l-a purtat
Îl plînge pe cel ce se cheamă Messia
Pe cel ce în față a fost azi scuipat.

Maria își plînge cu lacrimi copilul
Pe fiul iubit ce din cer a venit.
A fost omorît cum se junghie mielul,
Pe crucea rușinii fiind răstignit.

Ridică-n durere privirea spre ceruri
Iar ochii se scaldă în lacrimi fierbinți.
Nui nimeni să vină, să plîngă alături
De mila acelor ce-au fost răstigniți.

Din umbra din vale spre cer se ridică
Cuvinte născute în duhul zdrobit.
Durere ce firea în două dispică
Precum este bobul sub piatră strivit.

Ce poate să spună-n durere o mamă
Cu inima frîntă și duhul strivit?
Și cine în lume mai bagă în samă
O maică cu chipul de lacrimi stropit?

Doar plînge-n tăcere stropindu-și cărarea
Pe care o viață din greu a pășit
Ce mare e truda, și mare-i răbdarea
Cu care-n genunchi rugăciuni a rostit.

În lacrimi de mamă se varsă iubirea
Ce poate să-ntreacă orice și oricînd.
Ea plînge pe cel ce-a adus mîntuirea
Cu propria viață tributul plătind. 

De-atuncea încoace, în umbra din vale
Cu mîini și cu voci ridicate spre nori
Amarul  își plîng milioane de mame
Rostind nume scumpe de fiici i feciori.

Ce mare putere e-n ruga de mamă
Rostită în lacrimi, născută-n dureri.
Lăcate de temniță ruga ei sfarmă
Și face să cadă zăvoare de fer.

Unite-mpreună spre cer se ridică
Cuvinte cu lacrimi țesute-n genunchi
Cînd sînt adunate, apoi cîntărite
Chiar după mormînt pot să facă minuni.

De două milenii, ziua și noaptea
Ca rîul de apă se scurg rugăciuni
Venite din suflet, rostite în șoaptă
E jertfa plăcută ce arde-n cărbuni.
9 octombrie 2020