Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

Poem image

DRUMUL CEL LARG

Mîna lui de mîntuire
Peste mine s-a lăsat
Ca o rază, o sclipire
Ca în noapte o trezire
Duhul lui m-a apucat.

În răpire sufletească
Între ceruri și pămînt
Mîna lui Dumnezeiască
Cu putere nefirească
M-a purtat cum poart-un vînt.

Peste sate și orașe
Peste-ntinsuri de pămînt,
Peste ape uriașe
Peste munți, peste imașe
Mă ducea, precum în gînd.

Am văzut un drum pe care
O mulțime de popor
Din tot locul de sub soare
Ca la mare sărbătoare
Se scurgeau încetișor.

Tot veneau din depărtare
Ca un rîu ieșit din matcă.
Mă uitam la fiecare
La statură, la culoare
Ce vorbesc și cum se poartă.

Nu văzusem eu nici cînd
O mulțime așa mare,
Nici în vis și nici în gînd,
Nici în cer, nici pe pămînt
În tot largul de sub soare.

Eu atunci am întrebat:
Cine e acea mulțime
De femei și de bărbați?
Ei de cine sînt mînați
Cine mie îmi va spune?

Șase mii de ani la rînd,
Mi-a răspuns o voce clară;
Merge omul pe pămînt
Sub rafalele de vănt
Precum focul prin negară.

Merg pe drumul lat și lung
De o viață-ntreagă
Pînă într-o zi ajung
Pîn la iazul fără fund
Cu pucioasă amară.
--------------------------
Printre ei mergea un om
Ca și ceilalți oameni.
Nu era nici surd, nici orb.
Se vedea că nui negiob
Și-i cu mintea-ntreagă.

Se ducea ca la măcel
Ca o oaie mută.
M-am apropiat de el
Și-am văzut că ăsta-s eu,
Oaia cea pierdută.

Eu pe drumul lung și lat
Făr - un scop anume
Multă vreme am îmblat
Înrobit de mult păcat, 
Cum făcea o lume.
----------------------------
Cu mirare mă uitam
Eu la omul care
Își alese drumul lat.
Mai apoi l-am întrebat:
Îți mai pasă oare

Că ai fost cîndva salvat
Printr-o jertfă sfîntă?
Că cu sînge ai fost spălat
Și în Duhul Sfînt scăldat
Cînd stăteai pe stîncă?

Chiar nu-ți pasă că Hristos
Te-a chemat la viață
Cînd veni din ceruri jos
Dîndu-ți viață de prisos
Plină de speranță?

Tu doar șii că într-o zi 
Care nu-i departe,
Cît din pleoape vei clipi
Lîngă iad te vei trezi,
Și atuncea frate

Cale-ntoarsă nui deacum
Nu va fi scăpare.
Toți ce merg acum pe drum
Înspre iadul plin de fum
Nu mai au iertare.

Chiar dorești pe veci să fii
Fără vre-o speranță?
Cu tîlharii – n veșnicii
Ce vor arde – n foc de vii
Să faci alianță?

Căci acolo-i loc de chin,
Loc de tînguire.
Bocet fără de alin.
Doar durere și suspin
Fără lecuire.

Iadu-i loc pentru satan,
Veșnică pierzare.
Pentru șarpele viclean,
Pentru cei cu el de-un neam
Ce nu au scăpare.

Iazul mare fără fund
Nu e pentru tine.
Cel ce te-a băgat în jug
Ca să tragi cu el în plug
Nu-ți dorește bine.

Stai! Trezeștete din somn!
Nu se poate frate
Să te duci tu binevol
La satana în șeol
Cu aceste gloate
Din văzduh, din înălțimi
A venit spre mine
Cineva, pe cap cu spini
Și cu răni adînci în mîini.
El mi-a zis cu bine:

Nu-mi mai bate cuie-n mîini.
Nu-mi străpunge coasta.
Nu-mpleti cununi de spini.
Nu-mi turna oțet în vin
Și nu-mi bate fața.

Toate astea le-am avut
În măsura toată
Cînd paharul mi-am băut
Cu durere pîn la fund
Din belșug odată.

Cînd cu biciul m-au lovit
Fără nici o milă.
Pe o cruce m-au trîntit,
Patru cuie mi-au înfipt
Pline de rugină.

Astăzi tu, din nou mi-aduci
Răni usturătoare.
Tu la fel, ca ei atunci
Tot cu sulița împungi
În coasta ce mă doare.

Am plătit atunci din plin
Prețul vieții tale
Suferind al morții chin.
Rupt-am boldul cu venin,
Și ți-am dat salvare.

Mîna lui de Dumnezeu
M-a atras pe mine
De pe drumul larg și rău.
M-a luat la brațul său
Și m-a dus cu sine.

M-a răpit mai sus de munți
Și mi-a zis: Privește!
Calea cea cu oameni mulți
Care-s pentru veci pirduți
Unde se sfîrșește?

Am văzut un iaz aprins
Unde-și plîng amarul
În cuptorul cel încins
Toți acei ce au respins
Dragostea și harul.

Mii de mii și milioane
Mîinile își frîng.
Din tot locul de sub soare
Orice neam, orice popoare
Și destinu-și plîng.

Unde viermele nu doarme,
Focul nu se stinge,
Nu e șansă de scăpare
Este numai disperare.
Mîini mușcate-n sînge.

El mi-a spus cu-ngăduință:
Iadu-i disperare.
Loc de mare suferință.
Loc de bocet, umilință
Și de tînguire.

Dar privește-n sus, departe,
Peste zări senine
Căci mai este-o altă poartă,
Altă viață, altă soartă.
Veșnicii divine.

Unde sfinții din vechime
În cununi de aur
Stau în marea lor mulțime
Lîngă tronul de lumină
Pe marea fără valuri.

Unde curge apa vie,
Crește pomul vieții,
Iar butucii buni de vie
Rod își dau pentru vecie
-N roua dimineții.

Este țara cea rîvnită.
Culmea bucuriei.
Ea-i cu sînge sfînt stropită,
De Isus Hristos sfințită.
Țara veșniciei.

Este casa cea cerească
Ce-ai perdut odată.
Slava cea Dumnezeiască,
Moștenirea părintească.
Ușa-i descuiată.

Mîna lui de mîntuire
Peste mine s-a lăsat
Ne-ntrecuta lui iubire
M-a cuprins într-o clipire
Și spre cer m-a ridicat.
7 octombrie 2020