Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

Poem image

EȘTI CERCETAT

Cînd eşti cercetat de Duhul cel Sfînt
De care nu poţi să ascunzi nici un gînd
Căci el îţi pătrunde în locul ascuns
Şi starea o vede în care-ai ajuns.

Şi chiar de te-ai duce pe vîrfuri de munţi
Ca viaţa sub şapte pecete s-ascunzi,
El este acolo pe munte cu tine
Trezindu-ţi în suflet un simţ de ruşine.

Ori de-ai coborî tu la funduri de mări
Tot una-ţi trimite adînci remuşcări.
El este cu tine, ori-unde n-ai fi
Oricît de departe tu nu ai fugi.

Prorocul Iona pe mare-a fugit,
Dar unde-a ajuns? În gură la chit.
A domnului mînă-ncă nu s-a scurtat.
Tu chiar nu te temi că vei fi judecat?

Cînd eşti căutat pe întregul pămînt,
Iar îngerii Domnului zboară prin vînt,
Tu vrei să te-ascuzi de atot văzător,
De Sfîntul ce este atot ştiutor.

Nui loc nici în mare, nici loc pe pămînt,
Nui loc nici în ceruri, nui loc nici în vînt
În care să poţi să-ţi ascunzi goliciunea
Căci Duhul îţi scoate pe faţă ruşinea.

Dece cînd te-ai prins ca o pasăre-n laţ
Continui să să beai din păcat fără saţ?
Gîndind că cel Sfînt demult te-a lăsat
Sau poate că Domnul demult te-a uitat.

O, fratele meu! Te mai chiamă Isus.
Îi pasă de tine. Îl doare nespus,
Cînd vede cum fugi, cum încerci să te-ascunzi,
Şi plînge atunci cînd te faci că n-auzi.

Mai bate odată la inima ta.
Iar mîne el poate pe veci încuia
O uşă, în care vor bate-n zadar
Acei ce pierdut-au al Domnului har.

Acolo va fi întunerecul mare.
Acolo n-a fi nici un chip de scăpare.
Acolo vor plînge cu lacrimi, amar
Dar totul şi toate vor fi în zadar.

Plecaţi de la mine, eu nu vă cunosc,
Căci toate cuvintele n-au nici un rost. 
Nu vreau să vă ştiu, nici de unde veniţi.
Nu vreau eu să ştiu nici chiar cum vă numiţi.
9 octombrie 2020