Versetul zilei

V-AM ÎNVĂȚAT ÎNAINTE DE TOATE, AȘA CUM AM PRIMIT ȘI EU. CĂ HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUPĂ SCRIPTURI. CĂ A FOST ÎNGROPAT ȘI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI..

1 CORINTENI 15:3-4.

Poem image

CARTEA MEA

Cînd mă gîndesc la lucrul din trecut
Mă minunez, şi tac precum un mut
Ştiind că toată viaţa mea
E ca o carte scrisă de demult
Şi Domnul ştie tot ce-i scris în ea.

Cînd nu eram eu încă zămislit
El terminase cartea-mi de citit
Şi-atunci îmi pregătise un viitor.
Şi îmi dăduse partea mea
În rîndul celor din al său popor.

Ma pus să stau de strajă la hotar
Ma înzestrat cu daruri şi cu har
Mi-a spus: Te pun să fii străjer
Să fii o stîncă lîngă rîu
În mîini îţi pun tărie ca de fer.

Eu ştiu să vindec, dar o vei face tu.
Pe cel căzut - la Mine îl adu
Să smulgi din valuri orice suflet viu
Mai încălzeşte-l, dă-i suflare
Atîta timp cît încă nui tîrziu.

Te-am pus să stai şi să veghezi
Pe cei din valuri să-i salvezi.
Nu ezita să faci ce-ţi spun
Altfel, în locul tău
Pe altul am să-l pun.

De vreai să fii un rob cinstit
În locul tău stai neclintit
Şi cu stricteţe fă ce-ţi spun.
Un singur lucru doar îţi cer
Tu pescuieşte tot, şi rău şi bun.

Şi ştie Bunul Dumnezeu
Cînd am fost bun, cînd am fost rău
În cartea mea e totul scris
Eu ştiu că totul s-a sfîrşi
Precum se întrerupe - un vis.

Numai că totul e real
Şi viaţa are un final
Cînd eu voi sta în faţa Sa
Şi pe acei salvaţi din rîu
În mîina lui îi voi preda.
8 octombrie 2020